Alstom a finalizat primul depou nou de mentenanță din România destinat trenurilor electrice, în zona Grivița din București

  • Alstom a finalizat primul depou modern din București – Depoul Alstom Grivița – construit pentru testarea, validarea și mentenanța materialului rulant electric

  • Primul tren interregional Coradia Stream se află deja în noul depou, continuându-și programul complex de teste obligatorii în vederea certificării pe piață

  • Depoul, situat în zona centrală a Bucureștiului, oferă acces la rețeaua feroviară

23 aprilie 2024 – Alstom, lider global în mobilitate inteligentă și sustenabilă, anunță finalizarea unei noi unități de mentenanță în București. Depoul Alstom Grivița este primul depou dedicat serviciilor de mentenanță și testare a trenurilor și locomotivelor electrice din România. Prima unitate eletrică multiplă din comanda de 37 de unități pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) se află în noul depou, unde continuă programul complex de testare obligatorie în vederea certificării pe piață.

Alstom recrutează activ pentru noul centru de mentenanță, fiind așteptați să se alăture acestui proiect peste 50 de noi angajați care vor urma un program specializat de instruire.

„Acest nou depou reprezintă încă un reper în activitatea companiei și ilustrează angajamentul de lungă durată al Alstom, în anul în care compania marchează cea de-a treizecea aniversare în România."

Gabriel Stanciu
Director general pentru România, Bulgaria și Moldova

„Acest nou depou reprezintă încă un reper în activitatea companiei și ilustrează angajamentul de lungă durată al Alstom, în anul în care compania marchează cea de-a treizecea aniversare în România. Noul depou va permite, alături de operațiuni de mentenanță, și operațiuni de testare și reglaje de finețe, pentru a ne asigura că materialul rulant atinge performanțele cerute”, spune Gabriel Stanciu, director general pentru România, Bulgaria și Moldova.

„Acesta este primul depou modern construit în România în ultimii 30 de ani. Noua unitate de mentenanță va fi echipată cu tehnologie de ultimă generație, egalând sau chiar depășind cele mai avansate depouri din lume, inclusiv cu un centru de control digital pentru gestionarea flotei”, spune Roberto Saccione, Managing Director Alstom pentru servicii de mentenanță pentru Romania, Bulgaria and Moldova.

Trenul cu șase vagoane Coradia Stream pentru ARF continuă programul foarte complex de testare obligatorie în conformitate cu reglementările STI (Specificații tehnice de interoperabilitate) stabilite la nivel european și cu Regulile tehnice naționale notificate (NNTR), înainte de a putea circula cu pasageri. Toate funcționalitățile și performanțele noului tip de tren – de la sisteme electrice și electronice, la sisteme de frânare și propulsie, dinamica feroviară pentru stabilitatea trenului, aspectele legate de confortul pasagerilor și multe altele[1] – sunt confirmate prin sute de teste de verificare. În încheierea testelor de verificare, trebuie parcurse cu succes 60 de teste finale de certificare pentru a dovedi conformitatea trenului în vederea obținerii autorizației de circulație cu pasageri.

Pentru a optimiza procesul, Alstom folosește trei trenuri similare în paralel, distribuind fazele principale ale procedurii de testare în intervalul de timp cuprins până la sfârșitul lunii iunie. Etapa finală înainte de operarea pasagerilor sunt testele de anduranță: 10.000 km pe linii comerciale, fără pasageri, în funcție de disponibilitatea liniilor.

Alstom activează în România de 30 de ani și este lider de piață în soluții de electrificare și semnalizare feroviară. Compania este responsabilă de implementarea soluțiilor de semnalizare sau electrificare pe ramura nordică a Coridorului feroviar Rin-Dunăre din România precum și pe două loturi ale liniei de cale ferată Cluj-Oradea. Compania face parte din consorțiul care construiește cel de-al doilea sistem de metrou din România, în orașul Cluj-Napoca, prima linie de metrou complet automatizată din țară. Prima soluție de semnalizare urbană CBTC din țară este în implementare de către Alstom pe Linia 5 de metrou din București. Compania este, de asemenea, furnizor de servicii de mentenanță pentru flota de metrou din București în ultimii 20 de ani și în prezent este în vigoare un nou contract pe termen lung, valabil până în 2036.

Informații suplimentare despre procesele de testare și certificare

Principalele funcționalități și performanțe care trebuie demonstrate în conformitate cu specificațiile tehnice de interoperabilitate (STI) aplicabile și cu normele tehnice naționale notificate (NNTR):

  • Sisteme electrice și electronice: această fază include testarea tuturor componentelor legate de funcționarea sistemelor electrice și electronice ale trenului, cum ar fi semnalizarea, comunicațiile, controlul trenului, detectarea incendiilor și ușile de acces pentru pasageri.
  • Sisteme de frânare: aceasta implică asigurarea faptului că sistemele de frânare ale trenului îndeplinesc standardele prescrise de siguranță, eficiență și performanță în diferite condiții și pe toată durata de viață a trenului.
  • Dinamica căilor ferate: aceasta implică asigurarea faptului că trenul este capabil să mențină stabilitatea împotriva riscului de deraiere în diferite tipuri de geometrie și calitate a căii și sub diferite sarcini.
  • Sisteme de propulsie: această testare determină capacitatea trenului de a accelera, decelera și menține viteza în diferite condiții.
  • Confortul pasagerilor: aceasta implică evaluarea experienței pasagerilor, cum ar fi nivelul de zgomot din interior, confortul călătoriei, controlul temperaturii și alte caracteristici care pot afecta confortul pasagerului.
  • Rezistența la impact și robustețea structurală: testele specifice evaluează capacitatea trenului de a suporta sarcini structurale și capacitatea de a rezista la impacturi în cazul unei coliziuni și de a proteja pasagerii din vagoane.
  • Performanța de mediu: Această testare este efectuată pentru a se asigura că trenul respectă reglementările de mediu și include o gamă largă de factori precum poluarea fonică, eficiența energetică, compatibilitatea electromagnetică, designul ecologic.
  • Condiția de conducere a trenului: aceste teste confirmă siguranța cabinei mecanicului și a interfețelor om-mașină și faptul că sunt eficiente și confortabile pentru a asigura o conducere adecvată a trenului.

În total, 10.000 km de testare dinamică finală fără pasageri, pe o linie comercială, este considerată o distanță adecvată pentru a se asigura că trenul îndeplinește cerințele de reglementare și pentru a se asigura că este sigur, durabil și fiabil pentru utilizarea cu pasageri. Această fază finală este concepută pentru a se asigura că trenul a fost supus unei validări adecvate pentru a îndeplini standardele necesare pentru serviciul de pasageri. Testarea unui tren pentru o distanță atât de mare în diferite condiții și la viteze mari ajută la identificarea eventualelor defecte care s-ar putea dezvolta pe întreaga durată de viață a trenului. În plus, ajută la asigurarea faptului că orice componente care se pot uza în timp, cum ar fi roțile, frânele sau suspensiile, au fost supuse unui proces de testare amănunțit și sunt stabilite planuri de înlocuire adecvate.

Alstom™, Coradia™ and Coradia Stream™ are protected trademarks of the Alstom Group.

[1] Vă rugăm să consultați lista extinsă a principalelor categorii de teste de la finalul acestui document.

Curtici station, fully rehabilitated Romania

Alstom în România

Read more